Bunico, primul pas de dans nu există

După multe tentative de a întârzia toamna,
 ascult melodia iar şi iar...
 Câteva secunde nu mai văd cana ciobită,
 simt îmbrăţişarea protectoare a bunicii:
 -Măriuţă, lasă ploaia să îngenuncheze frigul!
 Cât timp o simt,
 dezleg dansul,
 ritmul să-mi ude buzele,
 să-mi scuture nisipul de pe coapse, mâini...
 
 Irina, vecina mea, ia lecţii de salsa,
 ploaia măruntă îi piaptănă părul mereu,
 nisipul nu are timp să i se aşeze pe umeri
 sângele-i explodează-n bujori...
 
 Nu pot ieşi din tiparul odăii urâte,
 Îngenuncheată,
 o melodie rănită de chinul urcuşului
 se plânge de sete...
 
 -Bunico, primul pas de dans nu există!
 A murit odată cu frunza arsă de razele fierbinţi ale duminicii,
cu neufragiul gândului de azi,
 împletesc propria-mi rugăciune,
alba,
surda,
sub îmbrăţişarea protectoare a bunicii...