. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

.

Ma bucur Doamne, pentru ca pot sa spun: multumesc!
Multumesc, pentru ca pot sa spun: ma bucur...

duminică, 12 iulie 2015

primăvara-anotimp flămând


 Nu mai sunt surprinsă,
 de venirea celui mai flămând anotimp
 în ochi de toamnă...
 Îi aştern în fiecare seară poveşti din cutele amintirii...
 Unele le împrumut din glasul tău şoptit,
 din vremea când se topeau zăpezi...
 Într-un ritual,
 cantaţii se roagă firului de iarbă...
 I-aud chinul încolţirii...
 În semitransă, unde nu mă vede nimeni,
 gândul poate zburda în voie,
 pe toate cărările...
 Ha!
 Amurgul îşi ia boarfele şi pleacă bombănind...
 Pierde mereu...

 Eu nu mă mai mulţumesc doar să aşez masca în care cui vrei,
 o vreau doar pe umărul drept, cu rânjetul în sus, aşa, 
 cum sunt coarnele lunii în vreme de secetă!

 Începe dansul, salsa...
 Frenetic ne agăţăm firavele lăstare-n păr...
 În reluări,
 sufletul, visele, moartea şi viaţa,
 stau la masa rotundă, votând clipa,
 aceea clipă previzibilă care planează alături de vulturi...

 În timpul în care trec fericirea clipei
 prin lanţul ce acoperă pasărea,
 cu degetele mâinii drepte, 
 strâng frunzele uscate de pe crengile primăverii,
 şi o las dezbrăcată în verdele fals,
 mimând veşnicia...

***

publicată în revista online Noi,Nu, 19 ianuarie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu