. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 12 iulie 2015

abisul



poate fi trecut ușor
din partea mea iau o cană cu apă
misterul cu care se învăluie banalul gest
este că ar fi mai fericită
dacă ar aduce cu blândețea privirii
celălalt mal aproape
să-ți număr sclipirile din iris
dar
în ochii tăi întrebarea e mută
încerc să-ți trimit cuvinte tăcânde
poate vei citi
totuși gândul pe buze
 
urmăm în junglă un drum umbrit
care duce spre un loc gol și plin de soare
picioarele ni se înfundă în nisipul luxuriant
în timp ce mâinile pline de răni
se cațără înspre  floarea de colț
însetați
flămânzi
doar scheletele poartă visul în oase
coroana florii se lărgește deasupra noastră ca o umbrelă
în sfârșit
transfigurați de lumina lăuntrului
(care doar pe creștetul munților prinde rădăcini)
sorbim apa din aceeași cană
 
îmi iau bocceluța cu amintiri
zâmbetul de buzunar
- nu mai sunt prizoniera gândurilor triste -
doar mâna întinsă a lui Proteus
înspre un schelet ambulant
care-și poartă visul în oase
mai poate naște îndoieli


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu