avea steaua lui albastră
îi spunea povești
o sorbea din ochi
vroia să strige să afle toți
despre ea
au început să treacă clipe
zile
fapte pe alături
până ce steaua
s-a apropiat de uitare
până ce steaua
s-a apropiat de uitare
când și-a adus aminte
prin gheața albă era un licăr
slab
fluturii morții slujeau în jurul ei
sclipirea altădată sidefie era
ceață
căluțul de mare
credea că se stinse în smirnă și
tămâie
se-ntunecă
prin oglinda de gheață
adevărul e alunecos
mângâierea nu seamănă cu nimic la
atingere
nici cu focul
nici cu nisipul
ultimele pale de frig
se retrag pe cedrul bătrân al
nordului
e soare
prin apa cristalină
steaua-și lungește brațele-n
adâncuri
în palma-i călduță
căluțul de mare zace inert
masa la care stă albastrul la
taifas cu primăvara
se surpă
a nedumerire
iubitule
stelele mor doar în mintea
muritorilor
de ce trebuia să mă vezi doar
prin gheața albă
de azi
voi zbura alături de cel
care îi va deschide albastrului
care a fost sortit să moară
ochii dimineților
ochii dimineților
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu