de marți
e tot mai învăluitoare
infinitatea înfloririi
îi îmbrac haina largă
largă
ca inima să aibă loc să crească
nebună
bună
rezemată de șoapta petalelor
desculță
despletită
urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări
renunț la trup
precum își pierde muntele duritatea
până la flori să fii numai tu
peste urmele ultimelor respirații
de parcă m-aș hrăni din tăcerea lor
ating cu palma vederii floare după floare
ochii se vindecă
pentru încă un an
un unu
un dor
*
până nu demult
nu vedeam mâinile intinse ale florilor
îmi trimiteai săruturi să-mi hrănească somnul
apelor în izvor
neliniștii în țărână
odaia avea culoarea laptelui
bunica supraveghea în liniște
din tabloul vechi
de unde cobora doar când rătăceam cărarea
trasată de ea
voit
sau nu
*
fericirea clipei
o petrec prin zale ce strâng restul zilelor
acele zile de peste an
în care sunt mică
mică
și doar amintirea florilor albe
scoate urmele sărutului bine ascuns în tulpini
mi-o așază pe frunte
și cheamă toți fluturii
să-mi cânte
până izvoarele își pierd rădăcina
din ochi
am început să văd cu degetele
prin oglinda florilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu