. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 12 iulie 2015

în seara aceasta



de marți
 e tot mai învăluitoare
 infinitatea înfloririi  
 îi îmbrac haina largă
 largă
 ca inima să aibă loc să crească
 nebună
 bună
 rezemată de șoapta  petalelor
 desculță 
 despletită
 urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări
 renunț la trup
 precum își pierde muntele duritatea
 până la flori să fii numai tu
 peste urmele ultimelor respirații 
 de parcă m-aș hrăni din tăcerea lor
 ating cu palma vederii floare după floare
 ochii se vindecă
 pentru încă un an
 un unu
 un dor

  *
 până nu demult
 nu vedeam mâinile intinse ale florilor
 îmi trimiteai săruturi să-mi hrănească somnul
 apelor în izvor
 neliniștii în țărână
 odaia avea culoarea laptelui
 bunica supraveghea în liniște   
 din tabloul vechi
 de unde cobora doar când rătăceam cărarea trasată de ea
 voit
 sau nu

  *
 fericirea clipei
 o petrec prin zale ce strâng restul zilelor
 acele zile de peste an 
 în care sunt mică
 mică
 și doar amintirea florilor albe
 scoate urmele sărutului bine ascuns în tulpini
 mi-o așază pe frunte
 și cheamă toți fluturii
 să-mi cânte
 până izvoarele își pierd rădăcina
 din ochi
 am început să văd cu degetele
 prin oglinda florilor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu