. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 12 iulie 2015

mi-e frică să privesc orizontul la răsărit

 raza mi-ar biciui gândul vinovat
 
 mi-e frică să încrucişez mâinile protector la piept
 unde a rămas mirosul şoaptei
 dincolo de geam
 îi mai simt tumultul, privirea încordată
 
 merg desculţă până la colţul casei
 privind cu jind drumul care urcă şerpuind 
 precum fumul unui foc mocnit
 pletele îmi biciuiesc obrazul arămiu
 ating cu palma
 secunde împietrite pe frunze însingurate
 neştiind că în esenţă stă veşnicia
 în ploi mărunte de păcat
 
 de ce atingi odăile noroioase 
 şi îmi spulberi doar o margine de gheaţă din vene
 
 încărunţesc
 
miza este intodeauna mai mare
decât un vas de lut
spart

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu