. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 12 iulie 2015

este prea târziu să mai învăț



să înțeleg
distanța dintre cuvinte
 
mă agăț frenetic de iarbă
nu-i găsesc marginea
din care să-mi iau țărână
să modelez cu sidefiul mâinilor
încă o stea însingurată
albastră
a mea
 
verdele gândului
în făptura urmei albastrului tău
se oglindește-n ape line
 
nu mai căuta urme
în vestigii demult părăsite
închegată-n spaimă
mă scufund în frica
de a nu atinge
cerul
 
albastrul
e rană deschisă
mereu deasupra verdelui


Publicată în revista online Noi,nu! în data de 29.02.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu