se frâng ramuri
de la o vreme
nu mai ştiu pe ce umăr
să-mi reazăm clipa
mă afund în viaţă
ca Hansel şi Gretel
fără cale de întoarcere
aştept
latentă
sunt zile în care-mi privesc
nepoţelul
îl iau pe genunchi
împletesc poveşti
nu mă crede
nici eu
adevărul
se disipează cu timpul
spun poveşti fantastice
din podul ochilor
e numai o aruncătură de băţ până la cer
poveştile
în steiuri de busuioc
se reîncarnează buzele
(istovite până şi de un mic surâs)
pentru o rugă
şi
poate
EL se va apleca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu