. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 12 iulie 2015

povara clipelor ninse

se frâng ramuri
de la o vreme
nu mai ştiu pe ce umăr
să-mi reazăm clipa

mă afund în viaţă
ca Hansel şi Gretel
fără cale de întoarcere
aştept
latentă

sunt zile în care-mi privesc
nepoţelul
îl iau pe genunchi
împletesc poveşti
nu mă crede
nici eu
adevărul
se disipează cu timpul

spun poveşti fantastice
din podul ochilor
e numai o aruncătură de băţ până la cer

poveştile

în steiuri de busuioc
se reîncarnează buzele
(istovite până şi de un mic surâs)
pentru o rugă
şi
poate
EL se va apleca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu