. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

sâmbătă, 11 iulie 2015

Nu te las, cerbule!


 nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii
 căutând seminţe
 am vrut doar una cât o linte
 cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii
 imitând şuieratul trupurilor goale
 
 o să-mi prind în păr umbra stejarului
 căutând în somn pe ramul adus
 de dorinţa mea nebună
 la picioarele tale
 lăstari
 
 eiii şi ce dacă mereu am crezut
 că în curtea mea va fi sărbătoare

 atârnam ghirlande în colţuri
 ca sărutul să nu se rănească
 îi mai aud gâlgâitul
 acum
 peste granitul ceruit cu atâta migală
 viaţa a căptuşit flori de piersici
 prin peţiolul căruia se mai chinuie să treacă un cerb
 morţi
 care mă trag în iarbă 
 amintindu-mi că doar ramul mai e pe post de dădacă
 
 nu te las cerbule
 buzele mele vor fi barieră 
 pentru cel care vrea să să închidă ochii
 melcului ce moare
 
***

publicată în revista online Noi,Nu, 28 decembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu