sorb
alabastru din roua
prelinsă tandru pe firul de gând
migdala
o strâng în pumn
de frică
să nu se întoarcă
umbra
prinde prima stea
căzută din inimă
împreună
cu mireasma credinţei
mă săruţi de fiecare dată
când intru în tine cu dimineaţa
fără să întrebi dacă şi mâine
izvorul va ţâşni
cu aceaşi putere
adăpostul zorilor
se clădeşte
sub secetă de cer
în fiecare stâncă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu