în spatele casei
în pădurea de salcâmi
este singurul loc
unde pot atârna eul în crengi
aici arde
neiertarea
cenuşiul
poate lua forma
unei frunze
sau
neastâmpărul unei veveriţe
tremurul unei încolţiri trece prin gene
mă-nfior
orele ocolesc pădurea
timpul iese din clipă
face pact cu
anotimpurile
ca şi cum m-ar inventa
aştern covor de muguri şi lăstari
dacă nu înfloresc se transformă-n lacramioare
pădurea este plină de luminiţe
e ca şi cum aş fi de tine doar atinsă
sunt rece
ar trebui să ştiu că aceasta nu e încă vremea,
sau poate este
clipa care nu mai are început
aştept în tăceri
ca timpul să se facă libelulă
voi prinde rădăcini
în umbra luciului de piatră
te port în braţe
aproape de
focuri
cu gândul primului vals
lipit de frunte
publicată în revista online
Noi,Nu,,08.03.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu