mă întind
pe nisipul acoperit de frunze uscate
la ce bun că există lumi fără nestăvilite fulgere
zilele
păşesc în manuscrise
le mângâi pe
cele atârnate de luceferi
sau pe cele îmbrăcate în piele de cerb
umbrele lor sunt
rare
dulci
trecătoare
vara hibernează în iarnă
tropotind pe culcuşuri calde
trece din braţul stâng prin cel drept
în ierbarul vieţii schimbând poli
rămân muguri
pentru urşii culorii albe
în iarna fără vară
fără început
nu mai găseşti urme de roşu
gura unui orb
nu molipseşte
cu blesteme
iertarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu