. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

joi, 20 februarie 2014

-strigătură-



--strigătură-

Nu te uita la cojoc
Că te uită cum mai joc,
Nu te uita la căciulă
Că te uită la făptură.

Uşurel îs uşurel
C-am mâncat carne de miel,
Da şi mândruţa-i uşurea
C-a mîncat carne de-a mea.

(culeasă de la Domniţiu Paulina cls VI, de la mama ei Domniţiu Paulina în 1971 -Sărmăşel Gară)


-strigătură-


Măruţ roşu pădureţ
Badea-i slugă şi-i măreţ,
Măruţ roşu iar aşa,
N-are la ce se ţinea
Că nimica nu-i a lui,
Numa pleasna biciului
Şi un suman sur şi cernit,
Dar şi ăla-i de slujit,
Când sumanul s-a stricat
Slugă iară s-o băgat.

suman- haină groasă din piele de miel
pleasnă- zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici.

(culeasă în 1971 de elevul Mocean Melinte cls VII-a, de la tatăl lui Mocean Maftei în vârstă de 49 de ani, din Sărmăşel Gară)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu