prin geamul îngheţat

privesc absentă cum ninge
melancolia dă târcoale colţurilor

deoarece nu mai poate intra cu uşurinţă în odaie

prinde ideea morţii

aşteaptă să păşesc siguranţa

dar

nu mai ţine

am învăţat

să privesc cerul plin de stele

şuierând veşnicia-n puncte cardinale

nu mă atinge nimic

aşez pietrele lângă cununi de măr înflorit
să le ningă

această imitaţie face să curgă în vene albastru

strălucirea o aşez pe umeri

jos

nimicniciile vieţii pălesc
în fața liniștii și a focului

nici un zgomot nu răzbeşte

eiii

nu încerca să cauţi trăirea în cărţi
n-o vei găsi

doar eul aşază 
câteva nimicuri din univers 
la picioarele unei idei

am uşa deschisă

armonia priveşte duios
cu milă
întrebările îmbolnăvite de lipsa răspunsului

printre luceferi
eul are sâmburele
fără de care

nu pot râvni 

veşnicia