când ploaia vine îmbrăcată-n alb
broboade sidefii caută piersica buzelor
clipa
întinerește sub greutatea atingeri
- trage
pădurea să împărțim frunzele
una ție
una
mie
aceea
clipă oprește pe unul dintre noi
să nu
scoată apa din dogoarea nisipului
următoarea
…este
departe
o Fata
Morgana din stânca nădejdii
îți
piaptănă câlții ninși
trupul
muribund
tu știi
asta
știi
să tragi de munte să faci loc clipei să dea buzna
poporul tău să fie sceptru la poarta degetelor
să
împartă bilete
alb
pentru aură
nimb
albastru pentru pasul din față
sub
tălpi muguri
totul și
nimicul
prind
viață
umerii
cresc lăstari
iederă-n dansul pasului care urcă
urcă
nu mai
sunt trepte
pământul
e grăunte…
imensitatea își numără cele o mie de clipe
până
la scânteia lunii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu