nedumerirea la margine de drum
își ține capul în palme
din
lutu-i modelat elegant
scapă
doar câteva întrebări
împiedicate
nătânge
suficient de neimportante
-față
de zâmbetul larg al prințului din Ursa Mare-
încât
să stea pitite la umbra buzei
să privească
sâmburele
cum
poate fi așa pur
o las
cu gândurile ei și deschid porțile
ca șinele
să respire
deși
port încă stigmatul negrului
ochii
înmuguresc
încalț
ciorapii verzi fără să privesc în urmă
prin
degete văd osul alb speriat de atingeri
în
urciorul vindecătorului
nedumerirea învață să picteze mâna sinelui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu