din mine-și
îmbracă sutana
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără
flori
frunze
pace
șuierul singurătății
s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei
adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea
mirele meu
cu veşmântul
de pene
retrage-ți la marginea
cărării
păsările deșirate-n culori
gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi
golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla
tu când te luminezi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu