un vechi mit
în ceea ce privește începutul
noul
Maharishi se retrage la umbra muntelei
Sfântului Semn
pentru a spăla durerea din inimă
așezată curmeziș
în calea nenorocului
pentru a venera râurile scurse prin toate
jurămintele
aruncate
prea devreme
prea târziu
în fluvii învolburate
reci
eli eli
la capăt de drum
cu genunchii aproape de gură
înlătur pletele rebele
negre
ude
care cresc nestingherite din albul prea alb al
soarelui
în albul prea alb al sufletului
tare mult aș fi dorit să
rescriu viața
cu sânge de dor
dar mă dor neputințele
încolțite-n tivul
pernei
fecioare
neroade
privirea goală privește
cum mă tragi necontenit
de poala rochiei albe
mulată nerușinat pe sânii
palizi
zâmbește
am renunțat la mine
la trup
la timp
auzi
zâmbește
începutului
înainte să adorm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu