. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

luni, 18 iunie 2018

prin geamul parcă adormit

privesc absentă cum ploaia despletește încet
melancolia
am învăţat
să privesc cerul la ore când stelele
caută puncte cardinale
rămasă fără de cuvinte
aşez pietrele lângă cununi de măr înflorit
să le ningă
nimicniciile vieţii pălesc
în fața liniștii și a focului
nici un zgomot nu răzbeşte
nu încerca să cauţi trăirea în cărţi
n-o vei găsi
doar eul aşază
câteva nimicuri din univers
la picioarele unei idei
am uşa deschisă
armonia priveşte duios
cu milă
întrebările îmbolnăvite de lipsa răspunsului
printre luceferi
eul este un sâmbure
fără de care
veşnicia
nu ar putea încolți


18 iunie 2012



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu