ca sufletu-mi
să stea căzut pe dune de nisip
valuri reci
îi răpesc mângâierea dimineții
mă-ntristez
descifrez sub smerenia din euharistie
urme de iubire
de uitare
vreau
să-i mângâi fruntea-nrourată
să-i prind duioşia-n păr
fără să-mi pese
că-mi lasă noaptea pe genunchi
fară să-mi pese
că privirea-şi pierde strălucirea
o să-i ofer mereu un adăpost
în a vasului de lut
tăcere
poveste
cămăruța frunzei
desfiră lumina
în miezul de pâine al cuvântului
iubire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu