și privim nesfârșitele trepte și terase de piatră
de la marginea sufletului
pe care mii de pelerini trec neîncetat priviri trăiri
formele elegante a două minarete înalță grațioase spre cer iubiri
albul arată locul sfințeniei
aici dăinuiește prospețimea pâinii
și sângele vinului
ca un anacronism în mijlocul orașului
dat uitării…
da știu
tu nu vii pentru prima oară străine
poți rămâne să lucrezi
în spiritul iubirii sau a silniciei
alegerea va sta sau nu suspendată deasupra lumii
starea de apatie adâncă
gardurile ghimpate
scut înălțărilor
vor ceda…
dacă îți va fi foame străine
contemplu apa verzuie liniștită
pare că nu curge
forțe invizibile din adâncul sufletului anină făpturi
vindecă treptele destinului
mesagerule
privește trecătorii
iubirea pictează un altfel de verde
n-o ucide…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu