bunica
îmi taie gândurile, parcă
amintindu-mi să mă înfrupt cu nesaţ
din tot ce făcea şi spunea
am uitat zilele senine
în care sorbeam din cuvinte înţelepte
acum
nu ştiu unde să le caut
praful le-a sculptat
mi-e dor
de inocenţa rămasă lângă salcâm
nu ştiu să mă găsesc printre flori
chipul de pe piatra de mormânt
nu mai păstrează albul căldurii
zâmbeşte blând, ca un şaman care şi-a încheiat
destinul pe pământ
s-ar putea să-mi ucidă
izvorul ce aprinde neruşinat felinare
mă ridic
să ating liniştea desăvârşită a conştiintei
ochii largi ai odăilor neprihănite judecă
-bunico, toate crengile s-au prăbuşit
nu mai ştiu sădi pomi
peste reveria ultimei opriri
patima se face frunză
cea mai albă margine de lume
se clădeşte
sub acelaşi salcâm
***
publicată în Revista Sfera Online din 15 noi 2011
publicate în Revista Fereastra nr 2(66) martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu