se întreabă ziua ostenită
cu mâini întinse spre un neant fără culoare
se lipește de adâncuri
nimicul culege stalagmite
nu știai pentru cine
...pentru tot ce va fi în față
pentru sfârșitul bobocului
așa a fost să fie
fără urcare
coborâre
...început
nu mai întorc strigarea rugului
peste zâmbetul buzei
orbii nu aud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu