după cărări rătăcite
beznă și adâncuri pictate
căderi povârnișuri sedimente în respirații sacadate
tăcerea trece mâna sidefie de la răsărit la apus
-ajunge... sunteți un pumn de ceață
nu sunteți reali
vă iert…
din noaptea trecută ridic rochia voalată
sclipiri azurii dansează încă în striații
coperta frunzei de stejar a surprins clipa
îi leg un șnur al împăcării
un dar al detașării arenei de iască
… plec
peste pragul conștientizării am adunat sate orașe
cât să-mi îmbrace brațul stâng cu piersici
prin brațul drept las degetele să atingă glasurile frunzelor
al pietrelor
într-un înfinit strigăt al iubirii
adus în arenă în vârful unei lance
acum
aici
arena înfrunzește
se naște
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu