mai pun o cană cu apă în buzunar
nu contează că pașii se pierd sub greutatea lor
aștept un “iubito”
să-i desenez tremurul
urciorul e spart
odată cu el și căldura
așteptarea sângerează
nu pot ridica privirea
umerii căzuți sapă besmetic după o amintire
să-i construiască
din lutul cenușiu
casă
... himere
în duioșia vasului
tremurul ochilor
este spaimă
la cina cea de taină a iubirii
împart pâinea în doi
iubite
nu lăsa scaunul gol
auzi
întoarce-l
înspre șoapta mărului
ascultă-i disperarea
doar atunci
voi putea așeza temelia răsăritului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu