măcar odată să recunosc că în noi
a înflorit albul
doar că
nu am știut să- i pieptănăm părul auriu
să-i aducem prin cuvinte căldura
am ignorat semnul tremurului tandru
lipit de poeme
acum
am pădurea încolțită-n mii de pâini
cărare bine definită
mirosul de cetină
așterne patul tânguirii
- scrie
scrie-ți pacea cu râuri de sânge
doar așa vei frânge pasul
... pasul vindecat de doi
mă rog
fără cărare sau orizont
imensității iubirii
să avem aceași grădină
umbra albește în rug izvorul durerii
... durerii de prea alb
nevindecat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu