nu plâng
privesc cu dor drumul ce urcă șerpuind
cu zilele
anii
nici aici nu mai sunt acasă
oriunde privesc
îți simt șuierul șoaptelor lungite până-n
tălpile goale
de aceea ard
arderi care surprind un râs diabolic de tobe
un râs care desface în crisalide de gheață
izvoare
de ce
nu mă alunga din vorbe
trădarea îmi udă mâinile
sânii
nu mă alunga din strigarea crinului
culoarea aerului e zbuciumată
scăldată într-o frumusețe lăuntrică
cenușie
aproape palpabilă
poate eu te-am alungat și nu-mi amintesc
poate ți-am cerut prea des să-mi spui că sunt
frumoasă
am vrut doar în timpul meu să pășesc mai
repede
dar am murit cu mult înaintea ta
am vrut doar binecuvântarea
să ne lipească atingerea peste frunte
ce-ai făcut
ai alungat semnul
acum vindecătorul urciorului întunecat
nu-l mai găsește
ce-ai făcut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu