. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

duminică, 9 martie 2014

tare mult mi-am dorit un semn



întindeam durerea până la lună și înapoi
 mă voia
 ardea
 așteptam să mă întrebi
 dacă mi-e frig
 să-mi învelești umărul
 cenușiul privirii
 
 zâmbesc
 durerea o adopt ca stindard al supraviețuirii
 al respirației
 al gândului întors veșnic înspre lobul urechii stângi
 acolo rătăcesc carnea vie a cordului
 iar și iar
 …nu simți

 zeii dictează
 cine se procopsește cu un pled rupt
 cât să-i ajungă colțurile
 mâini îmbrățișate
 tare mult mi-am dorit să ajung în amintirea ta
 să-mi iubești pașii
 cu durerea unui munte în cădere
 iubește dorul
 iubește amintirea
 în nodul ei stau răstignită


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu