întindeam
durerea până la lună și înapoi
mă voia
ardea
așteptam să mă întrebi
dacă mi-e frig
să-mi învelești umărul
cenușiul privirii
zâmbesc
durerea o adopt ca stindard al supraviețuirii
al respirației
al gândului întors veșnic înspre lobul urechii
stângi
acolo rătăcesc carnea vie a cordului
iar și iar
…nu simți
zeii dictează
cine se procopsește cu un pled rupt
cât să-i ajungă colțurile
mâini îmbrățișate
tare mult mi-am dorit să ajung în amintirea ta
să-mi iubești pașii
cu durerea unui munte în cădere
iubește dorul
iubește amintirea
în nodul ei stau răstignită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu